Am o verisoara grozava, pe care mi-as dori sa o am mai aproape pentru ca as avea ataaatea de invatat de la ea! Din pacate ea este acum la Bucuresti, iar noi ne vedem destul de rar. Pana la urmatoarea intalnire comunicam prin intermediul mail-urilor. Unul din mail-urile sale a venit intr-o zi cu o melodie si cu cateva cuvinte frumoase pe care nu le voi uita niciodata. Si acea melodie o voi asculta mereu, desi este foarte diferita de gusturile mele, dar versurile sunt sublime.
[ "asculta cuvintele din melodie..si cand simti ca e greu, ca viata iti pune piedica...ca sa te tachineze...mai asculta-le o data..si inca o data...pana lacrimile se termina si zambetul apare pe buzele tale"]
Credeam ca sunt nostalgica, vroiam sa explic acest criteriu, insa am realizat ca nu are sens pentru ca nu ma afund atat de mult in romantism precum credeam. Am momentele mele de visare, dar nu se poate numi romantism. Sunt o persoana realista, in concluzie, si prefer sa nu scriu zeci de randuri despre starea mea de spirit:nostalgie. Care mai degraba ar fi tristete fara motiv, dar de aici ar rezulta ca s-ar numi plictiseala maxima. Nu, nu ma pricep. Nici nu-mi pot da seama ce este. Sunt prea scurta si la obiect pentru a putea aprofunda anumite subiecte, de aceea am multe retineri. Totusi, e un acel ceva. Si e “un acel ceva” de vineri-o zi ghinionista, care s-a incheiat cu multe lacrimi si bocete. In viata mea nu am mai patit asa ceva. Am citit “Hell” de Lolita Pille. Dar nu din cauza cartii am eu starea asta. Din cauza cartii am reusit sa ma descarc, ma jur ca nici acum nu pot sa cred cat am plans. Am plans mai mult decat la “Colectionarul” de Fowles si decat la filmul Recviem pentru un vis. Probabil ca aceasta carte m-a impulsionat si a fost ca “ultima picatura(…)” -fara sa ma pricep- cum spunea doamna Lili Mihai. Si nu imi place deloc starea mea, din care ies in prezenta persoanelor dragi, in care ma afund in lipsa tuturor, stand singura in camera mea. Daca nu ma insel, anul trecut, pe vremea asta, treceam prin aceeasi situatie. Oh, si parca as cunoaste motivele, parca ar fi in fata mea si eu as refuza sa le observ.
O carte fascinanta! In primul rand vreau sa ii multumesc Alinei, ea mi-a recomandat-o in timp ce ma plimbam cam nauca prin biblioteca si nu stiam ce sa aleg.
**Zece personalitati diferite, de la un adolescent aratos la un batran judecator**
Toti sunt chemati pe o insula numita *Insula Negrului* printr-o scrisoare succinta si fiecare are un secret pe care in curand toti il vor afla. Generalul Macarthur, Philip Lombard, Vera Claythorne, Tony Marston, Emily Brent, domnul Blore, doamna si domnul Rogers, judecătorul Wargrave si doctorul Armstrong. Fiecare a comis o crima, in mod accidental sau nu. In fiecare camera un cantecel era inramat si atarna deasupra caminului:
Zece negri mititei au cinat sub luna noua:
Unul insa s-a-necat si-au ramas doar noua.
Noua negri mititei au stat noaptea dupa trei;
Unul s-a-ntrecut cu somnul si-au ramas doar opt din ei.
Opt negri mititei trec prin Devon intr-o noapte
Unul zice: “Eu raman”- si-au ramas doar sapte.
Sapte negri mititei despicau surcele groase;
Unul s-a taiat in doua si-au ramas doar continuă să citeşti
Dupa ce am terminat de scris articolul, am realizat ca am pornit de la simpla idee ” e prea mult stres, de ce?”; dupa care ma gandeam sa fac un articol cu titlul ” toti oamenii se enerveaza din orice”; pana cand am ajuns la concluzia ca si eu sunt la fel de stresata, nervoasa, punctuala si impacientata- doar din cauza aceleasi rutine zilnice.
*Zilele acestea toata lumea este stresata, nervoasa si agitata. E ca si cum toti se invart in jurul cozii. Repeziti pe strada, in intarziere, cu zeci de dosare, genti, sacose si mape dupa ei- ca si cand s-ar grabi sa nu rateze un eveniment foarte important din viata lor, ca si cand ar fi continuă să citeşti
Acum cateva luni gandeam cu totul diferit! Atunci cand laptopul era on, eram si eu on. Chiar si atunci cand nu aveam treaba la pc, lasam totul deschis si in caz ca ma cauta cineva, raspundeam cand vedeam mesajul. De cele mai multe ori ma logam si supravegheam lista de mess: ori ma holbam la ea, ori eram atenta cine intra- cine iesea, ori chatuiam. Acum.. chiar si cand ma plictisesc ingrozitor gasesc altceva mai bun si mai interesant de facut decat sa imi pierd timpul pe messenger. DA, am ajuns la concluzia ca este o pierdere de timp, sunt ore petrecute fara niciun rost in fata calculatorului. De la o vreme ma loghez pe mess foarte rar, adica doar atunci cand am ceva de discutat cu cineva urgent (si nu am un numar de telefon, zic). Sunt de gasit in schimb pe mail, il verific de vreo 2 ori pe zi, iar de raspuns probabil raspund seara cand am mai mult timp liber. Pentru cei care sufera de sindromul: no mess,no life- am un sfat: sunt si alte lucruri mai bune de facut, gasiti-va o activitate draguta si nu va obositi cu messengerul-e o viata virtuala.
Daca tot este FESTIVALUL VINULUI in Focsani, sunt foarte curioasa cati dintre voi sunt interesati de acest eveniment si cati sunt impotriva. Eu am fost la festival(ca in fiecare an) si am vazut cam despre ce este vorba. In afara de aceleasi melodii, aceleasi cotomedii, aceiasi mancare, aceleasi preturi..nimic nou astept voturile voastre!
Ajunse in librarie, am inceput sa rasfoim cateva carti. Afara era o vreme mohorata si se anunta ploaia. Eram foarte indecisa si grabita, iar dupa concluzii cum ar fi: “atat de mica este suma mea de bani”, m-am hotarat sa cumpar cartea “Fara cap si fara coada” de Mihai Gainusa, pentru ca sincer, sunt foarte curioasa cum scrie.
Cand sa iesim deja ploua torential, iar eu nu aveam umbrela. Ce spune Lex foarte detasata?
-Vezi Cris? O faci pe mama ta fericita doar pentru ca ti-ai cumparat o carte scrisa de preferatul dansei, Mihai Gainusa, iar de aici rezulta ca e bine sa intru in librarii si sa-mi cumpar baloane.
O carte fascinanta! In primul rand vreau sa ii multumesc Alinei, ea mi-a recomandat-o in timp ce ma plimbam cam nauca prin biblioteca si nu stiam ce sa aleg.
astept voturile voastre!
-ro.png)
